Cununie civila in „Sala Tronului” de la Muzeul de Istorie

„Sala Tronului” din cadrul Muzeului de Istorie Suceava va fi sâmbata, locul unui eveniment inedit – oficierea unui casatorii. „Suntem bucurosi sa fim gazda unui asemenea eveniment din viata tânarului cuplu. Discutiile cu acestia au pornit de la Festivalul de Arta Medievala, când ne-au întrebat daca le putem oferit câteva tinute medievale pentru domnisoarele si cavalerii de onoare care vor sta la usa la primirea invitatilor la nunta. Nu numai ca am fost de acord, dar le-am sugerat sa vina si sa-si faca cununia civila la noi la Complexul Muzeal Bucovina.

Am discutat si cu primarul Ion Lungu care va veni aici si va oficia casatoria” a declarat directorul Complexului Muzeal „Bucovina” Suceava, Emil Ursu, precizând ca institutia este deschisa în a gazdui tot felul de evenimente. Acesta a mai mentionat ca urmeaza a fi deschisa, la Muzeul Satului Bucovinean si Biserica veche adusa de la Vama, locatie unde, la cerere se vor putea oficia si casatorii religioase. „Perechile care vor dori sa se casatoreasca religios într-u altfel de decor vor putea merge la Muzeul satului. Vom discuta si cu o firma care va asigura transportul mirilor de la casatoria civila la cea religioasa cu trasura” a mai afirmat directorul CMB Suceava.