Trei răniți în urma unui accident petrecut în afara localităţii Păltinoasa din cauza vitezei excesive

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut vineri după-amiază pe DN 17, în afara localităţii Păltinoasa, din cauza vitezei excesive.

masina accident

Poliția Județeană a informat că șoferul unei mașini, un bărbat de 60 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, a intrat în şanţul din beton și de acolo în coliziune cu capătul parapetului, după care autoturismul a fost proiectat pe partea carosabilă.

În urma impactului, șoferul mașinii, dar și cei doi pasageri, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Suceava şi o tânără de 17 ani, din comuna Vultureşti, au fost răniți.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.  În cauză, oamenii legii au deschis un dosar penal ce va fi soluţionat procedural.