Traficul rutier – motiv de suparare pentru prefectul judetului

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a propus, luni, primarilor din orasele sucevene sa amenajeze piste speciale pentru biciclete pe trotuare si sa solicite taxe speciale de acces în centrul oraselor pentru masinile de teren. Onofrei a declarat într-o conferinta de presa ca la prima sedinta a Comisiei tehnice de siguranta a circulatiei formata pe lânga Prefectura Suceava, va propune adoptarea mai multor masuri care sa conduca la fluidizarea traficului rutier si la cresterea ordinii în trafic.

Prefectul a explicat ca una din propuneri este de amenajare a unor piste speciale pentru biciclisti în municipiile si orasele din judet aratând ca toate orasele sucevene sunt afectate de blocaje în trafic, iar circulatia cu biciclete ar putea solutiona aceasta problema. El a mai aratat ca va propune si taxarea de acces în centrul oraselor pentru masinile de teren exemplificând cu Londra, unde se percepe o taxa de 24 de lire pe zi pentru circulatia cu masini 4×4 în centrul orasului. „Cred ca ar trebui introdus si sistemul de ridicare a masinilor parcate în locuri nepermise pentru a introduce o rigoare în traficul din judet”, a tinut sa adauge prefectul.