SNOOKER Ken Doherty, irlandezul suprem in snooker


Intră acum și în grupul de

Favoritul turneului de snooker Irish Professional Championship, Ken Doherty, si-a pastrat titlul în urma unei victorii cu 9-2 în fata lui Fergal O’Brien, la Dublin, duminica seara, informeaza Evening Echo. Doherty, în vârsta de 28 de ani, a cucerit trofeul pentru a treia oara în cariera sa, dupa ce l-a învins pe concitadinul sau din Dublin. Kendo a construit un avantaj de 6-2 în prima sesiune si apoi a început cu un break de 111 puncte, când jocul s-a reluat, ultimele doua frameuri venind de la sine si titulatura de cel mai bun irlandez. „Acest turneu poate nu înseamna prea multe pentru jucatorii profesionisti din alte parti ale lumii, însa pentru noi, irlandezii, înseamna enorm. Nu pot sa descriu mai bine acest lucru.

Este mereu placut sa câstigi, indiferent de unde joci, iar sa bati jucatori de o calitate remarcabila precum Fergal este cu atât mai bine”, a spus Doherty. O’Brien, numarul 37 mondial, a jucat finala pentru prima oara în cariera sa si a recunoscut la sfârsit ca Doherty l-a surclasat. „Ken a jucat excelent si a închis bine meciul. Mai ales în sesiunea a doua, când a jucat perfect la siguranta si nu a ratat atunci când a fost rândul lui la masa”, a spus O’Brien.


Intră acum și în grupul de