Două accidente, într-o singură zi, la Ipotești

Două accidente s-au produs luni, la un interval de mai puțin 12 ore, în comuna suceveană Ipotești, două persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

ambulanta2

Poliția Județeană a informat că primul accident a avut loc la ora 10.00, după ce un localnic în vârstă de 54 de ani s-a angajat în depăşirea autoturismului condus de un alt bărbat din localitate, în vârstă de 41 de ani, care a virat la stânga.

Astfel, cele două mașini au intrat în coliziune, după care autoturismul bărbatului de 54 de ani s-a izbit într-un cap de pod. În urma accidentului o femeie de 43 de ani, din comuna Ipoteşti, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au informat reprezentanții Poliției Județene.

Ulterior, la ora 21.00, un alt accident a avut loc în interiorul localităţii Ipotești, după ce un bărbat de 32 de ani, din Ucraina, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga.

Astfel, șoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului, după care a fost proiectat în gardul care împrejmuieşte curtea unei societăți comerciale.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, ocazie cu care, i s-au recoltat și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a menționat sursa citată. (Mihaela Tcaciuc)