FOTBAL. preliminariile Euro 2008 » Ciprian Marica , varful romanilor spre poarta Olandei


Intră acum și în grupul de

Selectionerul Victor Piturca a hotarât ca Ciprian Marica sa joace “vârf” în partida de sâmbata, cu Olanda, din preliminariile Euro 2008. Alegerea lui Piti s-a facut în detrimentul lui Daniel Nicolae, care si-a facut recent loc în “11”-le tricolor, Marica figurând pâna acum ca rezerva. Este posibil ca una sau alta dintre optiuni sa faca parte din strategia antrenorului Nationalei României pentru “fentarea” adversarilor. Lotul probabil cu care românii vor intra astazi  în teren ar fi: Lobont – Ogararu, Tamas, D. Goian, Rat – Codrea, Ov. Petre, Chivu – Nicolita, Marica si Mutu.

Participant la meciul de retragere al lui Ovidiu Sabau de joi seara, Hagi le-a transmis un mesaj tricolorilor în care îi îndeamna sa nu mearga pe un meci egal, ci sa joace curajos. „Întâlnim o echipa foarte buna, dar nimeni nu ar trebui sa se gândeasca la un rezultat egal. Sa intre în teren cu gândul la victorie, iar apoi, la final, daca va iesi egal, pot sa fie multumiti”, e sfatul lui  Gica.

La Constanta, însa, tensiunea meciului se facea simtita înca de ieri dimineata. Rat se mobiliza pentru o partida buna a românilor, cu ideea ca Van der Sar nu va juca si ca, în calitatea lui de capitan, nu va mai fi în teren sa-i mobilizeze pe olandezi. „Oricum, trebuie sa evoluam cu grija, sa nu ne aruncam aiurea”, a spus fundasul stânga de la Sahtior. Codrea vorbea despre un joc echilibrat al românilor, nici defensiv, dar nici prea curajos, capitanul Chivu avertiza împotriva periculosului Van Nistelrooy, dar Marica deborda de curaj si încredere. „Joc numai cu gândul la victorie. Nici nu conteaza ca înca nu m-am adaptat la echipa de club, la nationala e altceva, joc mult mai bine”, a declarat reporterilor constanteni vârful tricolorilor.


Intră acum și în grupul de