Structură de cazare din Voroneţ a ars în noaptea de Revelion, iar cei 18 tineri cazaţi acolo urmăreau un foc de artificii

În noaptea de Revelion 18 tineri care urmăreau un foc de artificii organizat de o pensiune din apropiere au constatat că locaţia unde erau cazaţi ardea.

Potrivit ISU Suceava, în noaptea de Revelion, la ora 0:34, o clădire cu spaţii de cazare din Voroneţ a luat foc din cauza coşului de fum neprotejat corespunzător.

pensiune incendiu pompieri noaptea (2)

Pentru stingerea incendiului au intervenit militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi ai Detaşamentelor de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, Suceava şi Fălticeni cu cinci autospeciale şi o ambulanţă SMURD.

ISU Suceava arată că la sosirea echipajelor, ardea clădirea P+1, construită din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit a proprietarului şi la gospodăriile din imediata vecinătate.

În locaţia respectivă erau cazaţi 18 tineri, dar în momentul izbucnirii incendiului aceştia se aflau afară şi urmăreau un foc de artificii din apropiere.

pensiune incendiu pompieri noaptea (1)

Pompierii au localizat flăcările şi au salvat majoritatea bunurilor pe care tinerii le aveau în camere, deşi incendiul se manifesta deosebit de violent, din cauza materialului lemnos din care era realizată construcţia. De asemenea, salvatorii au evacuat şi două butelii din bucătăria cuprinsă de foc, care puteau exploda şi produce pagube importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

Misiunea salvatorilor a fost deosebit de grea din cauza suprafeţei mari cuprinsă de flăcări şi s-a desfăşurat în condiţii de ger, cu temperaturi scăzute până la -14 grade Celsius, mai precizează ISU Suceava.

pensiune incendiu pompieri noaptea (4)

În urma incendiului au ars în întregime încăperea centralei termice, bucătăria şi sala de mese, pe o suprafaţă însumată de aproximativ 100 de metri pătraţi, dar şi acoperişul clădirii pe 300 de metri pătraţi, patru camere de locuit, o baie şi o debara de la etaj şi altele.

În incendiu s-au degradat spaţiile de cazare de la parter, instalaţiile electrice şi sanitare şi centrala termică.

Incendiul a fost lichidat la ora 7:00, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile, mai arată ISU Suceava care precizează că din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, casa de locuit a proprietarului şi clădirile învecinate.

pensiune incendiu pompieri noaptea