O nouă informare meteo: precipitații, vânt și polei până joi seara, în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o nouă informare de vreme rea, fenomenele vizate fiind precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului, polei.

Informarea a intrat în vigoare miercuri, la ora 13.00 și este valabilă până joi, la ora 20.00, în toată țara.

trafic suceava, iarna, ninsoare 

Potrivit meteorologilor, în acest interval, vor fi precipitaţii în toată ţara.

În regiunile sud-estice şi în sudul extrem vor predomina ploile, în nordul şi centrul Moldovei, în zonele montane şi submontane vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.

Se vor cumula cantităţi de apă de peste 10…15 l/mp. Local se va semnala polei.
Vântul se va intensifica îndeosebi în regiunile sud-estice şi estice, cu rafale de50…60 km/h
.

Până miercuri seara mai este în vigoare o informare meteo de precipitaţii mixte şi depuneri de polei. (Irina Lițu)