Județul Suceava, sub Cod Galben de ninsori viscolite până vineri dimineață


Intră acum și în grupul de

cod galben ninsoriAdministrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de vreme rea, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, ninsori viscolite, precipitaţii mixte.

Suceava se numără printre județele care se află sub această atenționare meteo.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 ianuarie, ora 12 – 8 ianuarie, ora 06, în regiunile estice vântul va avea intensificări cu viteze de 60…70 km/h.

În Moldova va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă de aproximativ 10…15 cm.

În Dobrogea şi estul Munteniei ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, trecător viscolită în cursul nopţii. În restul ţării vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va mai depune polei. (Irina Lițu.)


Intră acum și în grupul de