Un an de la incendiul care a mistuit Seminarul teologic din curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava


Intră acum și în grupul de

Vineri, 8 ianuarie 2016, se împlinește un an de la incendiul care a mistuit Seminarul teologic din curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Exact acum un an, pompierii suceveni au înfruntat condiții cumplite pentru stingerea flăcărilor violente, gerul năprasnic punând stăpânire până și pe echipamentul salvatorilor.

incendiu seminar teologic (58)

La data de 8 ianuarie anul trecut, la ora 8:44, pompierii militari suceveni au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu violent care a cuprins clădirea Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Dosoftei”, din apropierea aşezământului monahal „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de la Detaşamentul de pompieri Suceava şi Grupa operativă a inspectoratului, sub conducerea inspectorului şef, generalul de brigadă Ion Burlui. Acesta a cerut suplimentarea forţelor de intervenţie, astfel încât au fost aduse echipaje şi autospeciale de la subunităţile din Fălticeni, Rădăuţi, Solca, Gura Humorului, dar şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani. De asemenea, au intervenit şi voluntari de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Şcheia, Salcea şi Bosanci şi de la Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă „Ambro”  şi CET Suceava.

incendiu seminarul teologic sf ioan (7)

Pompierii au fost ajutaţi de jandarmi, poliţişti, poliţişti locali, lucrători ai E-On Gaz, E-On Electrica, ACET şi „Diasil” Suceava.

În total, au participat la intervenţie 213 persoane, din care 146 de militari, 17 agenţi, 23 voluntari şi 22 lucrători, cu 33 de autospeciale (22 de intervenţie).

„Incendiul a fost anunţat cu întârziere, iar materialele combustibile din componenţa construcţiei, majoritatea din lemn, au favorizat propagarea cu repeziciune a focului, astfel încât au ars clădirea seminarului (compusă din săli de curs, spaţii de cazare, bucătărie, sală de mese, dar şi birourile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor), cu o suprafaţă construită de 936 de metri pătraţi şi suprafaţa desfăşurată de 2.700 de metri pătraţi. Flăcările au mai cuprins clădirea centralei termice pe 169 de metri pătraţi şi un alt corp de clădiri în care se aflau o şcoală de muzică şi depozite de cărţi, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi”, a explicat, anul trecut, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.

El a mai precizat că intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza temperaturii scăzute (între -17 şi -14 grade Celsius) care a făcut imposibilă folosirea hidranţilor din zonă, deoarece aceştia erau îngheţaţi, dar şi din cauza blocării efective a căilor de comunicaţii din zonă de autoturismele parcate, care nu au putut fi dislocate.

„Pe de altă parte, temperaturile foarte mari generate de incendiu au forţat pompierii militari să îndepărteze autospecialele până la zonele în care acestea se aflau în siguranţă, cu realizarea unei protecţii active şi suficiente a ansamblului de biserici din cadrul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, a celorlalte anexe, dar şi a locuinţelor aflate în imediata vecinătate, care au fost salvate”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Pentru stingerea flăcărilor violente, pompierii militari suceveni au înfruntat condiții cumplite din cauza gerului.

Astfel, apa pe care o foloseau pentru stingerea focului şi care îi şi uda, îngheţa, iar echipamentul de intervenţie a îngheţat şi el, făcând misiunea acestora şi mai grea.

Din când în când, pompierii primeau ceai cald pentru a se încălzi.

pompieri interventie gheata (12)

Din fericire, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime omeneşti, ci doar pagube materiale.

După aproximativ o săptămână de la incendiu, ISU Suceava a definitivat ancheta pentru stabilirea cauzei dezastrului.

Astfel, comisia interinstituțională formată din specialişti pompieri şi poliţişti a întocmit raportul de constatare ştiinţifică. În urma analizării celor cinci ipoteze privind izbucnirea incendiului ce a afectat clădirea în care funcţionau birourile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi Semninarul Teologic Ortodox, s-a constatat că focul a pornit de la lampă cu combustibil gazos.

De menţionat este că acea clădire nu avea autorizaţie din partea ISU Suceava.

În luna noiembrie a anului trecut, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a început reconstrucția sediului administrativ pe locul fostei clădiri.

santier (1)

Potrivit panoului ce anunță că în apropierea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” este un șantier în lucru, firma General Construct va reconstrui clădirea sediului administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Proiectul ce are ca dată de începere 9 noiembrie 2015 va trebui finalizat într-un an, cu toate că termenul de execuție a lucrărilor prevăzut în autorizație este de 36 de luni.

Totodată, pe panou se mai precizează că Primăria Suceava a emis la data de 23 octombrie a.c. autorizație de construire. (Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de