FILMARE AERIANĂ: Cazul familiei Bodnariu a mobilizat mii de persoane în centrul Sucevei


Intră acum și în grupul de

Peste cinci mii de oameni au protestat pașnic în semn de solidaritate cu familia suceveanului Marius Bodnariu, sâmbătă, 16 ianuarie, în fața Prefecturii Suceava.

Oamenii s-au arătat indignați că cei cinci copii ai soților Marius și Ruth Bodnariu au fost luaţi de Serviciul de protecţie a copilului Barnevernet, din Norvegia, în noiembrie. Acest lucru s-a întâmplat după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus directoarei școlii la care învață că primesc corecţii fizice de la părinţi.

În urma acestor întâmplări, în mediul online, a fost creată o petiție prin care se cere ca familia Bodnariu să îşi recupereze cât mai repede copiii şi astfel de abuzuri să nu se mai întâmple.

Mai mult decât atât, doi cetăţeni români au decis să înmâneze o scrisoare de sensibilizare regelui Harald al V-lea al Norvegiei, premierului Erna Solberg, preşedintelui Parlamentului European Martin Schulz, secretarului general al ONU Ban Ki-Moon şi preşedintelui UNICEF Maleeha Lodhi.

Vă prezentăm, integral, scrisoarea semnată de Mihai Gîdea şi Adrian Ursu:

„Majestatea Voastră,

Excelenţele Voastre,

Vă înaintăm acest document cu toată deferenţa, dar în acelaşi timp cu speranţa ca mesajul nostru, susţinut de mii, zeci de mii de semnături, va reuşi să vă sensibilizeze şi să producă efectul fericit pe care toată lumea îl aşteaptă. Probabil ca aţi luat cunoştinţă din extrem de numeroasele şi completele relatări ale presei internaţionale despre drama teribilă pe care o trăieşte o familie mixtă româno-norvegiană, familia Bodnariu.

În noiembrie 2015, Autoritatea pentru Protecţia Copilului din Norvegia, împreună cu autorităţile judiciare locale au dispus plasarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu în instituţii cu regim special, invocându-se rele tratamente. Atât momentul smulgerii copiilor din mijlocul familiei – o scenă cutremurătoare în faţa căreia niciun om nu-şi poate stăpâni lacrimile şi revolta, cât şi justificarea acestui gest extrem de cinic, depăşesc raţiunea şi sunt inacceptabile într-o societate civilizată, într-o lume ghidată de legi şi de sentimente.

Toate dovezile existente în acest caz demonstrează, fără echivoc, că ne aflăm în faţa unui abuz fără margini, fiind încălcate drepturile fundamentale ale omului, copilului, familiei.  Au fost invocate motive care ţin de restrângerea brutală a drepturilor confesionale, a libertăţii de gândire şi de exprimare.  Acestea contravin flagrant documentelor internaţionale pe care Regatul Norvegiei le-a semnat şi s-a angajat să le respecte, cum ar fi: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau Convenţia privind Drepturile Copilului. În articolul 8 al acesteia din urmă se precizează clar că statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nicio imixtiune ilegală.  La fel de important şi din păcate încălcat flagrant de către Autoritatea pentru Protecţia Copilului din Norvegia este conţinutul articolului 2 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, document fundamental al libertăţii si demnităţii umane: “Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filosofice.”

Cazul familiei Bodnariu nu este din păcate singular. Sunt tot mai multe semnale de la familii de români, lituanieni şi multe alte naţionalităţi care denunţă tratamente exagerate sau chiar abuzive din partea autorităţilor care ar trebui să fie însărcinate în mod real cu protecţia drepturilor copilului şi nu cu destrămarea violentă a unor familii. Aşa se explică uriaşul val de revoltă stârnit atât în România, cât şi în Norvegia, SUA şi în multe ţări ale Europei, protestele de stradă, demonstraţiile în faţa Ambasadelor Norvegiei, apelurile la mobilizare pe reţelele de socializare, dezbaterile şi comentarile indignate din presă. Facem apel la raţiune, legalitate şi umanism pentru a pune capăt acestor practici ce nu au legatură cu democraţia, cu regulile de civilizaţie, ori cu sentimentele. Contăm pe sprijinul nemjlocit al Excelenţelor Voastre şi pe autoritatea instituţională pe care o reprezentaţi pentru a reda familiei Bodnariu şi celorlalte multe familii aflate în aceeaşi situaţie, dreptul la viaţă şi la fericire şi pentru a pune capăt, de aici încolo, oricărui abuz.”

Precizăm că proteste de susținere a familiei Bodnariu au avut loc deja în mai multe orașe din România, între care București, Cluj, Constanța sau Timișoara, dar și în afara țării, în fața ambasadelor Norvegiei din Statele Unite, Canada, Irlanda, Spania, Marea Britanie și Danemarca. (Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de