Autoturism incendiat intenționat, în Rădăuți

Un autoturism parcat pe raza localității Rădăuți a fost incendiat intenționat, vineri seara, prejudiciul fiind estimat la circa 2.000 de euro.

masina-arsa

Cu toate că proprietarul mașinii, un bărbat de 27 de ani, din Rădăuți, a stins incendiul cu ajutorul unui stingător cu praf și cu apă, au fost afectate tetierele de la scaunele din față, tapițeria plafonului și parbrizul.

Prejudiciul în acest caz a fost estimat la circa 2.000 de euro, autoturismul fiind asigurat CASCO.

„Specialiştii I.S.U. Rădăuți sosiți la fața locului au stabilit faptul că incendiul a fost provocat prin aruncarea în interior a unui recipient din plastic în care se afla combustibil și aprinderea acestuia cu un fitil improvizat”, se arată într-un comunicat al Poliției Județene.

Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului. (Mihaela Tcaciuc)