FOTBAL » Bogatii fotbalului arata blajinitate la reforma Platini


Intră acum și în grupul de

Presedintia principalelor federatii europene de fotbal, reunita la Paris, a aprobat „principiul deschiderii” Ligii Campionilor si „revalorizarea” cupelor nationale prevazute în reforma Platini, dar cer „un ragaz rezonabil de reflectie si concertare”.

Sefii federatiilor franceza, germana, engleza, spaniola, italiana si portugheza „sustin principiul unei deschideri a C1 unui numar mai mare de campioane nationale, principiu care constituie fundamentul principal al reformei dorite de Michel Platini, presedintele UEFA”, se arata într-un comunicat al FRF.
„Ele împartasesc preocuparea exprimata de presedintele UEFA privind revalorizarea cupelor nationale, prin deschiderea pentru câstigatoarele acestora a unei cai de acces direct spre Liga campionilor”, continua comunicatul, în care se face si precizarea ca, de asemenea, cele 6 federatii „spera, totusi, ca UEFA sa acorde acestor federatii un ragaz rezonabil de reflectie si concertare interna, pentru a le permite cautarea în liniste a unei pozitii de consens”.

Acest ragaz ar fi, dupa surse apropiate reuniunii, de 3 ani, noua pozitie constituind un anumit progres fata de refuzul initial al acceptarii oricarei reforme, în conformitate cu dorintele unor grupuri de interese, în special cu G14, care reuneste cele mai bogate 18 cluburi europene.

Presedintele UEFA, Michael Platini, a initiat ceea ce comunitatea europeana a numit „reforma Platini”, un proiect prin care si câstigatoarele cupelor nationale de fotbal ar putea accede în Champions League. Astfel, primele detinatoare ale acestor cupe, din cele mai bune 16 natiuni UEFA, si-ar putea disputa 4 locuri în Champions League.


Intră acum și în grupul de