Fostul primar al comunei Todirești, trimis în judecată pentru falsuri la retrocedarea unui teren

Fostul primar al comunei Todirești, Gheorghe Rudnic, a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

judecata

De asemenea, în același dosar a fost trimis în judecată și Gheorghe Șveduneac, angajat al Primăriei comunei Todirești, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Gheorghe Rudnic este acuzat de procurori că a contrafăcut semnăturile membrilor comisiei locale Todireşti (B.P., B.C. şi Z.I.) de pe procesul verbal de stabilire a vecinătăţilor întocmit la data de 22 ianuarie 2009 de către Gheorghe Şveduneac, înscris pe care l-a folosit anterior la Comisia Judeţeană de fond funciar Suceava şi O.C.P.I. Suceava, în baza căruia a obţinut dreptul de proprietate asupra unei parcele în litigiul şi a unui titlu de proprietate.

De asemenea,fostul primar al comunei este acuzat că în data de 20 februarie 2009 a declarat în fals în faţa secretarului comunei Todireşti faptul că este proprietarul unei parcele de teren pe care o revendică în suprafaţă de 1632 mp, situată pe raza satului Todireşti.

„Declaraţia a fost dată în scopul producerii de efecte juridice la Comisia comunală de fond funciar a comunei Todireşti”, au menționat procurorii într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, terenul a aparţinut în realitate defuncţilor T. V. şi B.G., care l-au deţinut în baza unor titluri de proprietate, ambii fiind decedaţi la data când Rudnic a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului.

„Printr-o cerere de înscriere înregistrată la O.C.P.I., a declarat în fals că este proprietarul parcelei de teren în litigiu, solicitând intabularea dreptului de proprietate”, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, Gheorghe Rudnic este cercetat și pentru faptul că l-a instigat pe Gheorghe Şveduneac să întocmească în fals mai multe înscrisuri prin care să se ateste că este proprietar al unei parcele în suprafaţă de 0,16 ha în locul numit „Vatră Sat”, teren agricol pe care Rudnic l-ar fi avut în proprietate până la colectivizare şi cu care s-ar fi învecinat în partea de sud, respectiv de stabilire a vecinătăţilor acelui teren, pe care le-a folosit ulterior la Comisia Judeţeană de fond funciar Suceava şi O.C.P.I. Suceava, în baza cărora a obţinut dreptul de proprietate asupra parcelei în litigiu.

Mai mult, cunoscând că o factură fiscală era emisă în fals în numele SC A. S. SRL Todireşti, fostul primar a folosit acest înscris împreună cu declaraţia numitului T. I. din comuna Todireşti şi a unui proces verbal de stabilire a vecinătăţilor întocmit de către inculpatul Gheorghe Şveduneac, la O.C.P.I. susţinând astfel că este proprietarul parcelei de 1632 mp şi a clădirii aferente, solicitând şi obţinând întabularea dreptului de proprietate asupra acestei parcele.

În ceea ce îl privește pe Şveduneac, procurorii îl acuză că a întocmit în fals o anexă a unui înscris oficial ce a fost înaintată Comisiei judeţene de fond funciar Suceava, şi care a fost validată de această instituţie publică.

„Inculpatul a falsificat această anexă prin contrafacerea semnăturilor membrilor comisiei locale de fond funciar Todireşti, respectiv B. P., B.C.şi Z.I.”, au mai arătat procurorii suceveni.

De asemenea, Gheorghe Şveduneac mai este cercetat pentru că a întocmit în fals, la data de 24 februarie 2009, înscrisul sub semnătură privată intitulat „declaraţie” pentru numitul T. I. prin care se atesta faptul că inculpatul Gheorghe Rudnic este proprietar al unei parcele în suprafaţă de 0,16 ha în locul numit Vatră sat.

Totodată, procurorii îl acuză pe Şveduneac că la data de 22 ianuarie 2009 a întocmit în mod defectuos procesul verbal de stabilire a vecinătăţilor pentru parcela în litigiu, în sensul în care l-a încredinţat inculpatului Rudnic Gheorghe care urma să se deplaseze la membrii comisiei pentru a fi semnat, dându-i acestuia posibilitatea de a contraface semnăturile membrilor comisiei.

Dosarul urmează să fie soluționat de Judecătoria Suceava. (Mihaela Tcaciuc)