Intră acum și în grupul de
Un tânăr a fost rănit, joi după amiaza, iar maşina în care se afla a fost avariată grav după ce a intrat cu autoturismul pe contrasens şi a lovit un camion.
În urma accidentul autoturismul a fost grav avariat, iar şoferul a rămas încarcerat.
La acest accident a intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu un echipaj pentru descarcerare şi unul SMURD.
Salvatorii au luat măsurile specifice în cazul producerii accidentelor rutiere – au balizat zona, au scos bornele de la bateriile de acumulatori şi au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile.
Concomitent, a fost extras dintre fiarele contorsionate şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 21 de ani, conştient, cu traumatisme multiple.
Pompierii paramedici i-au acordat primul ajutor medical, după care l-au transportat la cea mai apropiată unitatate spitalicească, respectiv CPU (Centrul de Primire Urgenţe) Fălticeni.(N.B.)