Noua Unitate de Primiri Urgenţe a SJU Suceava aproape de darea în folosinţă. Se mai aşteaptă uşile de la accesul ambulanţelor

Instalaţiile de fluide medicale, computerul tomograf, aparatura medicală, obiecte de mobilier, dar şi uşile automate de la mai multe spaţii medicale ale Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava au fost deja instalate, în prezent, fiind în execuţie lucrările la căile de acces şi la parcare.

nechifor bradatan rambu boliacu (1)

Directorul medical al SJU Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat, miercuri, că la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost instalate uşile cu comandă electrică, de acces în mai multe spaţii medicale ale unităţii, respectiv de la spaţiul de stabilizare a pacienţilor acuţi, la spaţiul destinat micilor intervenţii, etc., şi urmează să fie efectuate reglajele acestora

El a spus că a fost instalat şi computerul tomograf al UPU şi au fost montate instalaţiile de fluide medicale, dar şi o parte din obiectele de mobilier pentru spaţiile UPU, rămânând încă incertă data la care vor fi montate uşile de acces în SAS-ul ambulanţei de la intrarea în UPU.

Brădăţan a mai spus că firma de construcţii care execută lucrările la UPU aşteaptă confirmarea din partea firmei germane privind termenul la care vor fi livrate uşile SAS de acces ale UPU.

Directorul medical a precizat că, în prezent, se efectuează lucrări la căile de acces pentru UPU şi la parcare arătând că din punct de vedere al firmei de construcţii lucrările la UPU ar putea fi finalizate până la sfârşitul lunii martie, rămânând să fie montate doar uşile de acces.

“Când vom avea o dată certă de livrare a uşilor de acces, vom decide darea în folosinţă a UPU”, a declarat Brădăţan arătând că la inaugurarea noului spaţiu în care va funcţiona UPU Suceava vor fi invitaţi să participe ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu şi secretarul de stat în MAI, medicul Raed Araffat.

Directorul medical al UPU Suceava a mai spus că, la începutul acestei săptămâni, Comisia interministerială, formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, a aprobat solicitarea SJU Suceava cu privire la suplimentarea mai multor posturi pentru Unitatea de Primiri Urgenţe.

Brădăţan a precizat că au fost aprobate nouă posturi de medic urgentist, trei posturi de medic pediatru, două posturi de medic radiolog, 24 de posturi de asistent medical, 16 posturi de infirmiere, îngrijitoare şi brancardieri, 5 posturi de asistent medical radiolog cu competenţe CT, un post de asistent radiologie standard, precum şi două posturi de registrator.

El a spus că noile posturi urmează să fie supuse aprobării Consiliului Judeţean Suceava în prima şedinţă, apoi vor fi organizate concursuri pentru ocuparea acestora.

(Liliana Bujdei)