Nouă spitale publice şi un spital privat din judeţul Suceava vor fi controlate de echipe de inspectori din direcţiile de sănătate publică din două judeţe


Intră acum și în grupul de

Unităţile sanitare cu paturi din judeţul Suceava vor fi controlate, în perioada 10-25 martie, de inspectori sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică din două judeţe, planul tematic de control fiind stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Spitalul Suceava controlat

 

Ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş Cadariu a anunţat în cadrul unei videoconferinţe cu reprezentanţii direcţiilor judeţene de sănătate publică, desfăşurată în data de 22 februarie, că a dispus ca Inspecţia Sanitară de Stat să efectueze, în perioada 10-25 martie, controale în unităţile spitaliceşti publice şi private.

Totodată, Ministerul Sănătăţii urma să transmită până în data de 25 februarie planul tematic de control, metodologia, responsabilitățile și obiectivele care trebuie atinse prin aceste controale încrucișate.

“Mă aștept ca aceste controale să fie tratate cu maximă responsabilitate, profesionalism și perseverență astfel încât, la sfârșitul perioadei de control, managerii să aplice în mod corect prevederile normelor sanitare și să înțeleagă că respectarea acestora reprezintă o condiție esențială pentru pacienții tratați în unitățile sanitare”, declara la acea dată ministrul Sănătății.

Totodată, în cadrul aceleiaşi videoconferinţe Cadariu a solicitat spitalelor publice şi private să înfiinţeze propriul propriul Registru de boli transmisibile și evenimente neașteptate și Registrul de complicații asociate îngrijirilor medicale, care să fie verificate săptămânal de reprezentanții desemnați ai direcțiilor de sănătate publică județene.

Directorul medical al SJU Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat, vineri, că  verificările la această unitate spitalicească vor începe, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare.

În judeţul Suceava funcţionează, în prezent, un spital privat şi nouă spitale publice.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de