Țigări în valoare de 40.000 lei descoperite în apropiere de Ulma, după ce polițiștii de frontieră au tras trei focuri de armă

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit luni după-amiază, în apropiere de Ulma, țigări de contrabandă în valoare de 40.000 lei, după ce au tras trei focuri de armă.

contrabanda tigari (2)

Potrivit ofiţerului pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan, luni, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul  S.P.F. Brodina au observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat către interior, pe direcţia localităţii Ulma, mai multe colete voluminoase.

„Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor efectuând somaţiile legale prin voce şi deoarece acestea nu s-au oprit, au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectare prevederilor legale”, a declarat comisarul-șef Ilie Poroch-Seriţan.

El a menționat că bărbaţii au abandonat coletele şi s-au îndreptat înspre teritoriul statului vecin, profitând de terenul accidentat şi zona împădurită.

Comisarul-șef a mai adăugat că au fost luate măsuri operative de supraveghere a zonei și au fost anunţate autorităţile de frontieră din Ucraina despre caz, iar la cercetarea terenului au fost descoperite patru colete cu ţigări.

Acestea au fost transportate la sediul S.P.F. Brodina, în interior fiind 4.000 pachete cu ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană, în valoare de 40.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în prezent poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate. (Mihaela Tcaciuc)