Bărbat din Mălini trimis în judecată după ce și-a lovit iubita cu un topor, din gelozie. El voia să-i aplice o corecție amantului


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Mălini, a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie cu raportare la tentativă la infracţiunea de omor, după ce și-a lovit iubita de 51 de ani cu un topor în zona gâtului.

topor

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în după amiaza zilei de 26 februarie 2016, între Ionel Cojocaru, din satului Văleni Stânişoara, comuna Mălini, și C.N., vecin cu acesta, s-a iscat o situaţie conflictuală spontană, a cărui victimă a fost de fapt concubina lui Cojocaru.

Anchetatorii au arătat că în ziua respectivă, în jurul orelor 14:00, concubinii s-au deplasat la locuinţa lui C.N. pentru a-l ajuta la treburile gospodăreşti, femeia ocupându-se de curățenia în imobil, iar inculpatul împreună cu vecinul său au tăiat lemne.

După ce au terminat treburile din gospodărie, cei doi bărbaţi împreună cu iubita inculpatului au consumat votcă şi bere, însă la plecarea celor doi concubini lucrurile au luat o turnură nefericită.

Astfel, între inculpat şi C.N. s-a iscat o situaţie conflictuală spontană.

„Aflat în stare de ebrietate, inculpatul şi-a adus aminte de infidelităţile concubinei sale, acuzându-l pe numitul C.N. ca ar avea o relaţie cu concubina sa. Astfel că din motive de gelozie inculpatul a încercat să îl lovească pe numitul C.N. cu un topor găsit în curtea locuinţei, moment în care între  cei doi s-a interpus  persoana vătămată K.M. (concubina inculpatului) ce a recepţionat o lovitură de topor (cu tăişul acestui obiect) în zona postero-laterală stângă a gâtului”, au arătat procurorii suceveni.

Ei au menționat că victima a fost transportată în interiorul locuinţei lui C.N. care i-a acordat prim ajutor, acesta punându-i un prosop în jurul gâtului pentru a opri sângerarea abundentă.

Ulterior, victima a fost transportată la domiciliul ei, fiind ajutată de inculpat, după care acesta a solicitat o ambulanţă la locuinţa sa.

Femeia fost transportată de urgenţă la spitalul din municipiul Fălticeni unde a beneficiat de îngrijiri medicale.

În urma raportului medico-legală, s-a stabilit că victima a suferit o plagă tăiată cervicală pe faţa postero laterală stânga, plagă ce a putut fi produsă prin lovire activă cu un obiect tăietor care ar putea fi un cuţit, topor şi care a necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul urmează să fie soluționat de Tribunalul Suceava. (Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de