Punctele termice Parc, Obcini 4 și Zamca 4 vor fi modernizate cu peste cinci milioane de euro


Intră acum și în grupul de

Punctele termice Parc, Obcini 4 și Zamca 4 vor fi reabilitate și modernizate, Consiliul Local Suceava adoptând în ședința extraordinară de vineri proiectul privind realizarea obiectivului de investiții, studiul de fazabilitate și indicatorii tehnico-economici.

Consiliul Local Suceava

Astfel, reabilitarea sistemului de termoficare se va face prin înlocuirea conductelor vechi, montate în canale termice, cu izolații executate manual, cu conducte noi, preizolate cu materiale de ultimă generație, cu sistem de semnalizare și depistare avarii, cu armături și echipamente aferente noi.

Potrivit proiectului, prin executarea lucrărilor la cele trei puncte termice se vor elimina pierderile de energie termică, sectorizarea sistemului de transport și distribuție a agentului primar prin montarea vanelor de secționare trasee, optimizându-se astfel exploatarea, eliminarea spargerilor dese a suprafețelor carosabile datorită intervențiilor de avarie, stabilirea precisă și intervenția optimă în cazul defecțiunilor prin montarea sistemului de semnalizare.

Valoarea totală a proiectului este de 5,5 milioane de euro, bani care vor fi solicitați Guvernului României, iar durata de realizare este de cinci luni.

Proiectul de hotărâre a fost votat în ședința extraordinară cu 18 voturi „pentru” și două abțineri. (Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de