Rezultate mai slabe ca anul trecut la simularea examenului de Bacalaureat


Intră acum și în grupul de

Procentul notelor peste 6 a fost de 32,83 la sută la clasa a XI a, în timp ce la clasa a XII  a fost de 45, 33 la sută în judeţul Suceava la simularea examenului de Bacalaureat din acest an, nefiind înregistrată nici o medie de 10.

simulare bacalaureat ucraineana

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, la clasa a XI a , la proba scrisă la limba şi literatura română (proba Ea) au fost înscrişi 5768 de elevi suceveni, din care au fost prezenţi 5466 şi 302 au absentat, iar la această probă s-au înregistrat 3753 de note peste 5, reprezentând 68,66 la sută, iar sub 5 au fost înregistrate 1713 note, reprezentând 31,34 la sută.

La limba maternă ucraineană au fost obţinute 3 note peste 5 reprezentând 20 la sută,  iar sub 5 – 12 note, reprezentând 80 la sută.

La probele scrise la matematică şi istorie (proba Ec) au fost înscrişi 5768 de elevi din clasa a XI a, din care au fost prezenţi 5363 şi 405 au absentat şi s-au  înregistrat 2336 note peste 5, reprezentând 43,56 la sută,  iar sub 5 – 3027 note, reprezentând 56,44 la sută.

În acest an din totalul de 5072 de elevi care s-au prezentat la toate probele, 1665 au obţinut note peste 6 reprezentând 32,83 la sută , iar 3407 au obţinut note sub 6 67,17 la sută.

De remarcat este că faţă de anul 2015 când procentul mediilor peste 6 (limita de promovabilitate) a fost de 36,45 la sută la simularea examenului de Bacalaureat, în acest an procentul mediilor peste 6 a fost mai mic cu 3,62 de procente.

Totodată, la clasa a XI a s-au obţinut opt note de 10, din care 2 la Proba Ea şi 6 la Proba Ec, nefiind înregistrată nici o medie de 10.

La simularea examenului de Bacalaureat la clasa a XII a, la proba scrisă la limba şi literatura română (proba Ea) s-au înscris 5447, din care au fost prezenţi 5147 şi 300 au absentat, la această probă s-au înregistrat 3654 note peste 5 reprezentând 71 la sută, iar sub 5 – 1493 note, reprezentând 29 la sută.

La limba ucraineană maternă au fost obţinute 7 note peste 5 (29,16%), iar sub 5 – 17 note (70,84%).

La matematică şi istorie (Proba Ec) au fost înscrişi 5447 de elevi, din care s-au prezentat  5024 şi 423 au absentat, fiind înregistrate 2713 note peste 5, reprezentând 54 la sută, iar sub 5 s-au înregistrat 2311 note, reprezentând  46 la sută.

La proba la alegere a profilului şi specializării (proba Ed) s-au înscris 5447 de elevi, din care au fost  prezenţi 4866, absenţi 579 şi 2 eliminaţi.

La această probă s-au înregistrat 3150 note peste 5, reprezentând 64,74 la sută, iar sub 5 au fost 1716 note, reprezentând 35,26 la sută.

În acest an din totalul de 4460 de elevi care s-au prezentat la toate probele, 2022 au obţinut note peste 6 (45,33%), iar 2438 au obţinut note sub 6 (54,66%), în timp ce în anul 2015 procentul mediilor peste 6 (limita de promovabilitate) a fost de 48,02 la sută.

La clasa a XII a s-au înregistrat 68 de note de 10 din care 2 la Proba Ea, 28 la Proba Ec şi 38 la Proba Ed, nefiind înregistrată nici o medie de 10.

“La nivelul aceleiaşi generaţii, elevii de clasa a XII a la simularea din anul 2015 ( când erau în clasa a XI a) au obţinut un procent de medii peste 6 de 36,45%, iar în acest an (2016) procentul este de 48,02%, ceea ce reprezintă o creştere a  promovabilităţii cu 11,57 procente”, precizează purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de