În 2015, CL Suceava s-a întrunit de mai multe ori în ședințe ”de îndată” decât în sedințe ordinare. CL Slatina a fost convocat doar în ședințe extraordinare

Prefectura Suceava a constatat că multe Consilii locale din judeţ au fost convocate în cursul anului trecut în şedinţe extraordinare şi „de îndată” având însă pe ordinea de zi şi proiecte de hotărâre care nu justifică elementul de urgenţă.

Potrivit unei informări a Prefecturii Suceava, în 2015, Consiliul Local Suceava s-a întrunit în 12 şedinţe „de îndată”, de mai multe ori decât în şedinţe ordinare, în care a fost convocat de 11 ori, iar de cinci ori în şedinţe extraordinare.

sedinta CL Suceava (1)O situaţie asemănătoare este înregistrată la Câmpulung Moldovenesc unde Consiliul local a fost convocat în şapte şedinţe „de îndată” a avut şi şapte şedinţe extraordinare şi 12 şedinţe ordinare.

Un număr de nouă şedinţe „de îndată” au fost convocate în comuna Iaslovăţ, unde consilierii locali s-au întrunit şi în şapte şedinţe extraordinare şi 12 şedinţe ordinare, în timp ce la Ostra numărul şedinţelor „de îndată” a fost de opt, consilierii fiind convocaţi şi la 12 şedinţe extraordinare şi la 12 şedinţe ordinare.

La Fălticeni, Consiliul local a fost convocat în 13 şedinţe extraordinare în timp ce în şedinţe ordinare a fost convocat de 12 ori.

Două Consilii locale din judeţ s-au întrunit în cursul anului 2015 doar de opt ori, Consiliul local Cârlibaba fiind convocat doar în şase şedinţe ordinare şi două extraordinare, în timp ce Consiliul local Şerbăuţi s-a întrunit în cinci şedinţe ordinare, una extraordinară şi două „de îndată”.

Totodată,  în judeţ s-a constatat o situaţie specială în comuna Slatina unde primarul Ilie Gherman (PNL) a convocat doar zece şedinţe ale Consiliului local, toate fiind cu caracter extraordinar şi a fost formulată acţiune în instanţă pentru obligarea edilului să convoace şedinţe ordinare, decizia instanţei din 25 februarie 2016 nefiind atacată până în prezent.

Prefectura Suceava mai menţionează că situaţia în a doua parte a anului 2015 a fost îmbunătăţită semnificativ faţă de perioada anterioară, menţionând că numărul şedinţelor convocate „de îndată” a scăzut, concomitent cu creşterea şedinţelor ordinare ale Consiliilor locale. (N.B.)