Partenerii Consiliului Judetean din Abruzzo-Italia vor sa initieze un dialog cu romanii care lucreaza acolo


Intră acum și în grupul de

Purtatorul de cuvânt al Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, a precizat, marti, ca autoritatile din Abruzzo, regiune partenera a Consiliului Judetean Suceava, au transmis o scrisoare românilor care lucreaza pe teritoriul cuprins între Pescara, Avezzano si LAqvila, prin care li se aduce la cunostinta ca provincia italiana este deja o a doua casa pentru ei si ca viitorul nu poate fi proiectat fara a tine cont de problema sigurantei publice si a respectului fata de cetateni.

„Salutam aceasta initiativa a prietenilor si partenerilor din Abruzzo si consideram ca daca fiecare din noi, cei din administratia publica si din politica româneasca, am face macar atât, cu siguranta ca  viata semenilor nostri ar fi mai lipsita de griji atât în România cât si în Italia si în alte state din Europa si din lumea întreaga”, a precizat Catalin Nechifor.

Cele doua regiuni au deja în derulare mai multe proiecte comune printre care înfiintarea unui han pentru degustarea retetelor stravechi aflate pe cale de disparitie si a unei scoli pentru tinerele ce se ocupa de mestesuguri artizanale, dar si proiecte ce vizeaza procesarea produselor agricole.

Totodata, cu sprijinul financiar al Comunitatii Montate Valle Roveto din regiunea Abruzzo, la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava a fost înfiintata, în cadrul Facultatii de Litere, o noua sectie, cu specializarea „româna-italiana”, care functioneaza din acest an academic.

Autoritatile din provincia italiana L` Aqvila din regiunea italiana Abruzzo au trimis, luni, o scrisoare comunitatii române în care propun un angajament comun pentru integrarea reala, evitarea infractiunilor si a actelor xenofobe.

Judetul Suceava a încheiat în  2006 un protocol de colaborare cu regiunea italiana Abruzzo, aceasta fiind cea de-a sasea regiune europeana cu care Suceava are astfel de acorduri.


Intră acum și în grupul de