2700 de pachete de ţigări ascunse într-un loc amenajat în rezervorul unui microbuz, depistate în PTF Siret


Intră acum și în grupul de

O cantitate de 2700 de pachete de ţigări, ascunsă într-un spaţiu amenajat în rezervorul unui microbuz, a fost descoperită, duminică, de poliţiştii de frontieră suceveni în PTF Siret, cu ajutorul câinelui de serviciu Nah.

Potrivit unui comunicat de presă al ITPF Sighetu Marmaţiei,  în PTF Siret,  pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat o femeie în vârstă de 28 de ani, de cetățenie ucraineană, care călătorea cu un microbuz.

Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din PTF Siret,  folosind și câinele de serviciu Nah, specializat în descoperirea produselor de tutun, au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, fiind descoperită ascunsă într-un spațiu special amenajat în rezervorul  microbuzului, cantitatea de 2700 pachete de ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în valoare de aproximativ 4.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un loc special amenajat pentru transportul țigărilor.

Totodată,  femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar faţă de aceasta s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 17 aprilie 2016.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de