Postul de director al Casei Corpului Didactic Suceava şi cel de inspector şcolar general adjunct scoase la concurs de MENCŞ

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează, în perioada 19 mai – 10 iunie 2016, concurs pentru ocuparea a 53 de funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare judeţene şi a 13 funcţii vacante de directori ai caselor corpului didactic (CCD).

ISJ suceava

Potrivit unui comunicat de presă al MENCŞ, concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de inspector şcolar general adjunct va fi organizat pentru judeţele Alba (2 posturi), Arad (2 posturi), Argeş (un post), Bacău (2 posturi), Bistriţa-Năsăud (un post), Botoşani (un post), Braşov (3 posturi), Brăila (2 posturi), Bucureşti (2 posturi), Caraş-Severin (3 posturi), Constanţa (3, posturi), Covasna (un post), Galaţi (2 posturi), Giurgiu (2 posturi), Gorj (un post), Harghita (un post), Ialomiţa (un post), Iaşi (un post), Ilfov (un post), Maramureş (3 posturi), Mehedinţi (2 posturi), Neamţ (1 post), Olt (2 posturi), Prahova (un post), Satu-Mare (2 posturi), Sibiu (2 posturi), Suceava (1 post), Teleorman (1 post), Timiş (2 posturi), Vaslui (un post), Vâlcea (2 posturi) şi Vrancea (1 post). În ceea ce priveşte funcţiile de directori ai caselor corpului didactic sunt scoase la concurs posturile din judeţele Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.

Dosarele de înscriere pot fi depuse, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016, la sediile inspectoratelor şcolare pentru ale căror funcţie de conducere de candidează, iar probele vor avea loc la sediul Ministerului Educaţiei.

Concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general adjunct, precum şi a funcţiilor de director CCD se organizează pe baza metodologiei valabile şi în cazul concursului pentru posturile de inspector şcolar general.

“În condiţiile în care, după finalizarea concursului, rămân vacante funcţii de inspector şcolar general, de inspector şcolar general adjunct şi de director al casei corpului didactic, nu pot ocupa aceste funcţii, prin detaşare în interesul învăţământului până la organizarea unui nou concurs, persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de conducere în inspectoratele şcolare sau în casele corpului didactic şi nu au participat la concurs şi persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu l-au promovat”, se precizează în comunicatul de presă.

Reamintim că, în prezent, postul de inspector şcolar general adjunct din cadrul ISJ Suceava pentru care se organizează concurs este ocupat prin delegaţie/detaşare în interesul învăţământului de profesorul Cristian Cuciureanu, iar profesorul Constantin Mărgineanu ocupă funcţia de director al Casei Corpului Didactic.

(Liliana Bujdei)