Şase tunuri medievale din Cetatea de Scaun vor anunţa zilnic, prin salve, miezul zilei în Suceava

Miezul zilei va fi anunţat cu salve de tun la Cetatea de Scaun a Sucevei începând cu data de 1 septembrie 2016.

cetate tunuri

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu, a declarat, miercuri, pentru News Bucovina că expoziţia permanentă de la Cetatea de Scaun a Sucevei va fi finalizată până la 1 septembrie 2016, iar şase tunuri, ce vor anunţa miezul zilei cu salve, urmează să fie amplasate în perioada următoare.

Ursu a spus că cele şase tunuri, replici după tunuri medievale, vor fi amplasate în zona Pulberăriei Cetăţii de Scaun, dar şi în cea a bastioanelor, iar salvele vor marca ora 12,00.

El a precizat că în cursul zilei de miercuri s-a făcut prima probă la unul dintre tunuri pentru a se vedea care este intensitatea sunetului salvelor.

Cetatea de Scaun a Sucevei a fost restaurată de Consiliul Judeţean Suceava printr-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 46,9 milioane de lei, care a presupus, în principal, stabilizarea versantului de nord şi închiderea cetăţii pe această latură, refacerea unor părţi din cetate, construcţia fiind ridicată cu aproximativ 20 la sută, introducerea de instalaţii electrice, reţea de alimentare cu apă, hidranţi şi staţie de epurare, dar şi reabilitarea zonei de protecţie.

 

Pentru creşterea atractivităţii, în perimetrul Cetăţii de Scaun a fost instalat un sistem de sunet şi lumini care proiectează umbre fragmentare de călăreţi, însoţite de zgomot specific, apoi umbre de gardieni şi zgomote care imită străjeri în mişcare. Totodată, în cetate se aude un fond sonor de slujbă religioasă, urmat de prezentarea de umbre de domniţe cu fundal sonor de vorbe şi râsete.

 

Pe diverşi pereţi ai cetăţii sunt proiectate umbre de cavaleri luptându-se, un călău decapitând şi un executat cerând milă, gardieni rostogolind butoaie, un fierar turnând metal, iar în finalul spectacolului, pe fascicule de fum, sunt proiectate raze laser ce redau imaginea lui Ştefan cel Mare.

 

Cetatea de Scaun a Sucevei face parte din sistemul de fortificaţii al Moldovei, fiind edificată în perioada mijlocie a domniei lui Petru I (1375-1391). Prima atestare este un document din 10 februarie 1388, emis din “fortul muşatin” care a fost nucleul iniţial al Cetăţii de Scaun.

(Liliana Bujdei)