”Ziua curăţeniei de primăvară”, în municipiul Fălticeni

Primăria Fălticeni a organizat joi, 21 aprilie a.c., acţiunea “Ziua curăţeniei de primăvară”.

Acţiunea se derulează anual, în preajma sărbătorilor pascale, cu sprijinul unităţilor de învăţământ din municipiul Fălticeni şi al Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni.

curatenia de primavara in FalticeniPotrivit primarului municipiului Fălticeni, Cătălin Gheorghe Coman, obiectivul acestei mobilizări este salubrizarea şi igienizarea domeniului public (carosabil, trotuare, spaţiile şi zonele verzi din cartierele de locuinţe, parcurile şi grădinile publice, cursurile de apă).

Edilul-șef a precizat că anul acesta, la ecologizarea de primăvară au luat parte peste 700 de elevi de la şcolile gimnaziale, cele trei colegii şi şcoala militară.

”Primăria Fălticeni a asigurat mănuşi de unică folosinţă, peste 500 de saci pentru colectare, iar angajaţii Sectorului de salubritate a transportat deşeurile”, a arătat Coman.

El a menționat că  elevii au fost coordonaţi, în zonele stabilite pentru ecologizare, de funcţionari ai Primăriei Fălticeni.

Prin aceste acţiuni de ecologizare, pe care le derulăm primăvara şi toamna, împreună cu unităţile de învăţământ şi alte instituţii locale, încercăm să responsabilizăm comunitatea locală. Primăria Fălticeni, prin serviciul de salubritate, efectuează zilnic activităţi de salubritate. Este însă important ca fălticenenii să conştientizeze că avem fiecare obligaţia civică de a păstra mediul curat. Pentru că ne aflăm în preajma sărbătorilor pascale, este cu atât mai important ca, pe lângă curăţenia de acasă, să avem şi un oraş curat, şi să pătrăm ceea ce se face pentru noi toţi. Le mulţumesc elevilor, liceenilor, elevilor jandarmi şi cadrelor didactice pentru sprijin şi spiritul civic de care au dat dovadă şi de această dată”, a declarat  primarul municipiului Fălticeni.