Intră acum și în grupul de
Stiinta Bacau – Universitatea Suceava 25 – 25
Universitatea Suceava a luat duminica, un punct pretios Stiintei Bacau, una dintre cele mai puternice echipe din Liga Nationala, dupa un meci patimas, terminat la egalitate, 25 – 25. Scorul a rasturnat multe socoteli ale gazdelor care, desi avertizate de victoria la 11 puncte a sucevenilor, din etapa trecuta, în fata echipei HC Odorhei, mizau pe alt rezultat. Universitatea a rasturnat si pronosticurile fanilor handbalului de la Suceava, care au vazut la treaba si stiu valoarea echipei Stiinta Bacau, echipa care n-a fost învinsa în acest campionat decât de doua ori.
În fata unui public ostil, care si-a încurajat echipa favorita aproape continuu, sucevenii au jucat o prima repriza deloc stresati ca erau în deplasare. Elevii lui Petru Ghervan, Leonard Bibirig si Florin Leuciuc si-au închis urechile la „huoo”-urile aruncate din tribune si si-au vazut de treaba, ajungând sa conduca în minutul 11 cu scorul de 6 – 3. Pentru mai multe minute, universitarii au avut în teren un Bradatan „reloaded” care, dupa multe etape de „tacere”, a înscris în poarta lui Spiridon, în debutul meciului, gol dupa gol.
Portarul Bogdan Pralea a facut duminica cel mai bun meci al sau de când, alaturi de Iulian Andrei, apara poarta suceveana. În primele 30 de minute de joc, aproximativ 10 aruncari la poarta ale puternicilor jucatori ai gazdelor. Iacob, tunarul lor si golgheterul Ligii, a fost bine marcat si n-a reusit sa-si faca jocul, Rotaru, alt jucator valoros de la Stiinta, având de asemenea greutati cu cei de la Suceava.
Ion Tcaciuc, Madalin Tutu si Leonard Bibirig au fost piepturile tari de pe semicercul handbalistilor nostri, apararea suceveana fiind cunoscuta deja ca una dintre cele mai bune din Liga Nationala.
Cea mai mare diferenta a primei reprize a fost de 12 – 6 pentru Universitatea, scor la care spectatorii se interesau deja cu cât batusera sucevenii, etapa trecuta, pe Odorhei, alta echipa tare a Ligii. Ultimele 5 minute ale primei parti de meci au fost înversunate, bacauanii apropiindu-se la un moment dat la 3 puncte de adversari. Pauza i-a gasit însa tot pe suceveni în avantaj, cu un neplanificat, dar fericit 14 – 11.
Patru minute le-au trebuit handbalistilor de la Stiinta sa înscrie primul gol din a doua repriza. Din acel moment, publicul si galeria Stiintei au dictat în teren, cu încurajari frenetice pe care gazdele au prins aripi. De partea cealalta, handbalistii suceveni au fost coplesiti de vigoarea capatata brusc de adversari, si-au pierdut concentrarea si au început sa greseasca atât în atac, cât mai ales în aparare. În zece minute dupa reluarea partidei erau egalati, 17 – 17, dupa care oaspetii au fost de neoprit. În uralele tribunelor au condus, pe rând, cu 19 – 18, chiar 22 – 18 si 22 – 20. Se parea ca sucevenii se predau. Bibirig nu i-a lasat însa, iar oaspetii au închis din nou semicercul. Portarul Iulian Andrei (intrat în repriza a doua) a respins la rândul sau câteva intentii de gol ale tragatorilor de la Stiinta si, cu 7 minute înainte de fluierul final, tabela arata egalitate 23 – 23. Tot Bibirig a marcat al 24-lea gol al Sucevei si parea ca sala din Bacau era gata sa explodeze de atâta tensiune. Au egalat apoi gazdele, au marcat din nou sucevenii si, când ramasesera doar 10 secunde de joc, Stiinta a egalat la 25.
Bradatan s-a lansat spre poarta din ultimele momente de joc si poate ar fi marcat golul victoriei daca Armanu, antrenorul jucator al formatiei bacauane, din afara terenului, nu l-ar fi tras de brat, oprindu-l.
Universitatea Suceava se pastreaza pe locul 5 în clasament, la doar doua puncte diferenta de liderul saptamânii, Steaua Bucuresti, dar si în conditiile în care nu s-au disputat din aceasta etapa decât patru meciuri. Duminica viitoare, echipa suceveana joaca acasa cu Romvag Caracal, ultima clasata a Ligii.
Celelalte rezultate ale etapei: HCM Constanta – Pandurii Tg Jiu 28 – 26, CSM Medgidia – Minaur Baia Mare 25 – 24.
Intră acum și în grupul de