Ion Lungu dezamăgit de echipa de fotbal a Sucevei: Discutam de promovare, iar acum vorbim de evitarea retrogradării

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că este dezamăgit de evoluţia echipei de fotbal a Sucevei mai ales că municipalitatea şi-a făcut datoria şi a alocat fonduri.

stadion areni

El a spus că dacă la începutul campionatului se vorbea de promovarea în prima ligă, acum se discută despre evitarea retrogradării.

„Discutam despre promovare şi am ajuns să vorbim de evitarea retrogradării”, a spus primarul.

El a menţionat că salută venirea la echipă a antrenorului Daniel Bălan şi speră să fie evitată retrogradarea.

Lungu a spus că pentru echipa de fotbal sunt alocate în acest an fonduri de 1,7 milioane de lei, din care s-au plătit deja 30 la sută, dar a atras atenţia că banii vor fi viraţi şi dacă există şi performanţă.(N.B.)