PROGRAMUL autobuzelor TPL Suceava în perioada Sărbătorilor de Paște


Intră acum și în grupul de

În perioada Sărbătorilor Pascale autobuzele și microbuzele TPL vor circula după un program special, cu un număr redus de curse.

autobuz TPL (4)Potrivit programului afișat pe site-ul societății de transport local, sâmbătă, 30 aprilie a.c., autobuzele și microbuzele vor circula după programul obișnuit pentru zilele de sâmbătă, însă liniile 2 şi 4 vor circula cu program prelungit cu ultimele curse la ora 0.30, iar liniile 22 şi 30 de maxi-taxi vor circula după programul de sâmbătă.

Duminică,  pe 1 Mai a.c., în prima zi de Paște, pe linia 2, vor exista în cursul dimineții plecări maxi-taxi TPL din gara Burdujeni, din oră în oră, în intervalul orar 5.00-10.00, iar începând cu ora 11.00, autobuzele vor circula din 15 în 15 minute.

Pe linia 5, microbuzele vor efectua în cursul dimineții, plecări din oră în oră, în intervalul orar 5.30 -10.30, iar începând cu ora 11.10 plecările vor fi din 20 în 20 de minute, după programul de duminică.

Cât privește circulația pe linia 4, de la ora 11.00, se vor efectua curse din 12 în 12 minute.

Autobuzele de pe liniile 2 şi 4 vor circula duminică pâna la ora 21.00, iar maxi-taximetrele de pe liniile 22 şi 30 nu circulă.

Luni, pe 2 Mai a.c., în a doua zi de Paște, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de duminică, cu începere de la ora 6.00.

Circulația autobuzelor și microbuzelor TPL după programul obișnuit va fi reluată de marți, 3 Mai a.c., în a treia zi de Paște. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de