Prefectul Onofrei respinge zvonurile privind revenirea in politica si preluarea unei functii de conducere in PD Suceava


Intră acum și în grupul de

Informatiile vehiculate în cercurile politice din judetul Suceava si în mass-media conform carora prefectul Orest Onofrei ar urma sa preia o functie de conducere în organizatia PD Suceava, au fost respinse luni de catre acesta precizând ca functia de prefect este apolitica si ca nu are motive sa-si paraseasca functia.

Orest Onofrei, fost membru al PNL, a declarat într-o conferinta de presa ca daca va lua o decizie privind revenirea în politica o va face publica. Prefectul Onofrei a afirmat ca discutiile privind întoarcerea sa în politica nu-i fac bine precizând ca în ultimii doi ani a probat statutul sau de independent politic.

Orest Onofrei a tinut sa mentioneze ca doreste sa-si continue mandatul de prefect.  
Orest Onofrei a fost presedinte al PNL Suceava, dar a demisionat din partid în 21 decembrie 2005 pentru a-si pastra calitatea de înalt functionar public care este incompatibila cu cea de membru al unui partid politic.

Acesta declara la vremea respectiva ca depolitizarea Prefecturii trebuie sa aduca un plus de credibilitate institutiei si ca actiunile sale nu ar mai trebui sa fie interpretate politic si nici sa mai primeasca reprosuri politice.  

Zilele acestea în cercurile politice sucevene si în presa locala au aparut informatii potrivit carora prefectul de Suceava, Orest Onofrei, ar reintra în viata politica si va prelua o functie de conducere în organizatia PD Suceava dupa ce actuala conducere a filialei va fi schimbata pentru ca a obtinut în alegerile europarlamentare doar 21 la suta din voturi, cu mult sub rezultatul national al PD de 28 la suta.

„Eu cer ca toate partidele politice care functioneaza în judetul Suceava sa îsi asume institutia Prefectului care poate sa reprezinte legea în teritoriu. Sa-si asume aceasta institutie si atunci când, prin aplicarea legii, s-ar putea sa deranjam anumite interese”, a declara Orest Onofrei.


Intră acum și în grupul de