TERMICA va cumpara teren de la Primaria Suceava

Primaria Suceava este interesata sa clarifice cât mai repede situatia patrimoniala a societatii de termoficare Termica SA. Anuntul a fost facut ieri de primarul liberal Ion Lungu, care a aratat ca Primaria este intabulata pe terenurile din zona centralei electro-termice care asigura apa calda si caldura în regim centralizat.  Lungu a spus într-o conferinta de presa ca în cadrul AGA a Termica SA a avut loc miercuri prima discutie privind reglarea patrimoniala Termica-Primarie aratând ca se încearca stingerea unei parti a datoriilor municipalitatii catre societatea de termoficare prin compensare cu terenul din zona centralei electro-termice. „Primaria este intabulata pe terenurile din zona Termica, iar în raportul de consultanta privind privatizarea se recomanda clarificarea situatiei patrimoniale”, a precizat Ion Lungu.

El a aratat ca din 2009, societatea de termoficare va trebui sa functioneze „pe propriile picioare” pentru ca nu va mai fi beneficiara de subventii. Termica SA Suceava este proprietar doar pe cladiri nu si pe suprafata de teren de aproximativ 96 de hectare, care este în proprietatea CL Suceava, dar care are datorii acumulate din anul 2000 de aproximativ 34 de milioane de lei catre Termica SA. Terenul urmeaza sa fie evaluat si pentru stingerea totala sau partiala a creantei, va fi vândut societatii de termoficare, reglementarea patrimoniala neafectând proprietatile CL Suceava întrucât Termica are ca unic actionar Consiliul Local Suceava.