Intră acum și în grupul de
Doi tineri care s-au înecat în râul Suceva în zona vechii balastiere din orașul Liteni sunt căutați de echipe ale ISU.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că pentru căutarea celor doi intervin echipe ale ISU din Dolhasca și Suceava cu bărci pneumatice, iar în sprijin au venit și pompierii militari din Fălticeni.
El a spus că acțiunea de căutare este dificilă în condițiile în care apa râului Suceava este foarte mare.
Sursa citată a menționat că dacă va fi necesar vor fi chemați și scafandrii pentru recuperarea corpurilor celor doi.
Găleată a menționat că scafandrii suceveni sunt în prezent la perfecționare la Constanța și că, în cazul în care se va impune, vor fi solicitați scafandrii din județe vecine.(N.B.)