Încă o mașină din Rădăuți incendiată în toiul nopții, la trei zile după un incident similar


Intră acum și în grupul de

Continuă incendierea mașinilor parcate pe strada Dimitrie Dan din Rădăuți. La trei zile după ce mașina unui rădăuțean a fost incendiată, un alt autoturism, parcat tot pe strada Dimitrie Dan din Rădăuți a fost incendiat în noaptea de duminică spre luni.

masina incendiu

Potrivit ISU Suceava, militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, proprietatea lui P.I., parcat în faţa casei de locuit, pe strada Dimitrie Dan, din municipiul Rădăuţi.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în habitaclul autoturismului şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga maşină şi la casa de locuit, care se afla în imediata apropiere.

Au ars aproximativ 80% din habitaclul autoturismului şi actele maşinii.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Pompierii militari au salvat compartimentul motor al maşinii şi locuinţa proprietarului.

În acest caz polițiștii fac cercetări pentru distrugere, ca și în cazul din noaptea de joi spre vineri, când un autoturism Mercedes Benz aparținând unui rădăuțean a fost incendiat mașina fiind parcată în fața locuinței proprietarului.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de