PSD Suceava cere sanctiuni dupa „chiolhanul” PDL de la Festivalul de datini si obiceiuri


Intră acum și în grupul de

Presedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat vineri, într-o conferinta de presa ca nu a crezut ca pe marmura din centrul Sucevei „se pot organiza actiuni primitive”, referindu-se la focurile facute de PDL pentru a fierbe vinul în cazane în cea de-a trei zi de Craciun când a avut loc Festivalul de datini si obiceiuri.

Gavril Mîrza spune ca, astfel au fost degradate niste bunuri la care a contribuit si acesta ca cetatean, si a mai adaugat ca manifestarea prin care membri ai PDL Suceava au facut gratare si focuri pentru cazane cu vin fiert în centrul municipiului resedinta de judet nu a fost autorizata si ca pâna în prezent Primaria si DSVSA Suceava nu au sanctionat organizatorii.

Presedintele PSD Suceava a catalogat aceasta actiune ca fiind un „chiolhan” al PDL si se astepta ca seful DSVSA, Petrea Dulgheru, care a fost foarte sever în ceea ce priveste comercializarea carnii în pietele din judet si chiar s-a deghizat pentru a surprinde comerciantii în flagrant, nu a sesizat încalcarea normelor sanitar-veterinare.

În replica, PDL considera ca PSD a reactionat „cu invidie si rautate” la gestul crestinesc al PDL de a primi cum se cuvine colindatorii si uratorii si mai considera ca social-democratii îsi pun din nou în valoare vocatia lor de liber-cugetatori, care nu au nimic în comun cu traditiile si obiceiurile stramosesti.

Câteva sute de suceveni s-au înghesuit în 27 decembrie sa primeasca un pahar de vin fiert si cârnati la gratar, oferite de organizatia PDL Suceava, care a scos pe esplanada municipiului gratare cu cârnati si au fiert 300 litri de vin în cazane asezate pe trei vetre improvizate pe esplanada centrala.

În acelasi timp, aproximativ 30 de formatii de colindatori si uratori din localitatile judetului au prezentat pe esplanada Casei Culturii din Suceava, datini si obiceiuri din zona, specifice sarbatorilor de iarna, la spectacol asistând câteva mii de persoane.

Presedintele PNL Suceava, primarul Sucevei Ion Lungu, a criticat atât PSD cât si PDL pentru politizarea sarbatorilor de iarna. Ion Lungu a spus într-o conferinta de presa ca PSD, care detine conducerea CJ Suceava, a politizat Festivalul datinilor si obiceiurilor, aratând ca unui viceprimar PNL însotit de un grup de uratori i s-a interzis sa urce pe scena, aratând ca a fost o situatie „jenanta”.

Cât priveste PDL, Ion Lungu a mentionat ca acest partid a politizat sarbatorile de iarna organizând fara autorizatie „bufete si gratare în aer liber” si a subliniat ca nu va accepta astfel de manifestari pe raza municipiului. 


Intră acum și în grupul de