Reprezentanții Auchan s-au întâlnit cu producătorii locali

Camera de Comerț și Industrie Suceava împreună cu Auchan România au lansat, miercuri 6 iulie a.c., un proiect inedit destinat producătorilor români, alimentari şi nealimentari, prin care se dorește punerea la dispoziţia acestora a rețelei de hipermarketuri Auchan pentru desfacerea produselor fabricate în România.

Auchan, producatori locali, Camera de Comert Suceava (1)

Potrivit unui comunicat al CCI Suceava, evenimentul, la care au participat producători alimentari și nealimentari din județele Suceava, Iași, Botoșani și Vaslui, a urmărit să pună într-un dialog direct rețeaua de retail și producătorii locali în sensul identificării și analizării problemelor cu care se confruntă aceștia și a dezvoltării de soluții comun avantajoase.

”Proiectul se înscrie în ambiţia Auchan de a crea valoare în România şi urmărește susţinerea şi dezvoltarea producătorilor români în cadrul unui parteneriat de lungă durată, în portofoliul Auchan România regăsindu-se, deja, peste 250 de furnizori producători locali, cu acces în reţeaua de hipermarketuri”, arată sursa citată.

Auchan, producatori locali, Camera de Comert Suceava (2)

Evenimente similare au loc în perioada 04 – 08 iulie, în mai multe locații din țară, și presupun prezentarea fiecărui producător în întâlniri individuale, urmând ca ulterior să se analizeze împreună posibilitatea unei viitoare colaborări, se mai precizează în comunicatul CCI Suceava. (Irina Lițu)

Auchan, producatori locali, Camera de Comert Suceava (3)