Hotelul Carpati din Gura Humorului inchis pentru 6 luni de OJPC


Intră acum și în grupul de

Un grup de turisti din Bucuresti au depus o reclamatie la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Suceava (OJPC) prin care si-au exprimat nemultumirile vizând conditiile de cazare care nu corespundeau cu informatiile din pachetul turistic contractat. Inspectorul- sef adjunct al OJPC Suceava, Elena Oanea, a declarat joi, în cadrul unei conferinte de presa ca turistii, care erau însotiti de ghidul agentiei din Bucuresti de la care au cumparat pachetul, au reclamat ca pe data de 31 decembrie, dupa-amiaza, când au ajuns la hotel au constatat ca dotarile hotelului de doua stele, nu corespundeau cu ceea ce era prezentat în oferta. „Asternuturile nu erau curate, si nici albe- conditie obligatorie, nu erau prosoape la baie, nu existau veioze, pahare, prizele erau scoase din perete. Am trimis imediat un inspector care a confirmat cele reclamate” a precizat Elena Oanea.

Aceasta a mai spus ca, totusi grupul de turisti a ramas în hotel, dar a solicitat Protectiei Consumatorului sa ia masuri.

OJPC Suceava a aplicat o amenda de 4.000 lei (40 milioane de lei vechi) si a dispus închiderea unitatii pentru o perioada de 6 luni pentru adaptarea conditiilor la gradul de clasificare.     


Intră acum și în grupul de