Aproape 2500 de candidaţi înscrişi în sesiunea de admitere iulie 2016 organizată de USV


Intră acum și în grupul de

Aproape 2500 de candidaţi s-au înscris la programele de studiu de licenţă învăţământ la zi şi la distanţă, masterat şi conversie profesională în sesiunea de admitere iulie 2016  organizată de Universitatea “Ştefan cel Mare”Suceava.studenti usv

 

Într-un comunicat de presă al USV se arată că înscrierile pentru programele de studiu oferite de cele nouă facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, începute pe 18 iulie 2016, s-au încheiat în cursul după-amiezii de luni, iar în această sesiune de admitere oferta educațională a universității a atras un total de 2492 de candidați.

Astfel, la programele de licență s-au înscris 1746 de candidaţi cu un total de 3322 de opțiuni.

“De menționat că la patru dintre programele de licență locurile au fost deja ocupate din această sesiune; prin urmare, ele nu vor mai fi incluse în cea de a doua rundă de admitere, care urmează să se organizeze la începutul lunii septembrie. Este vorba despre următoarele specializări: Calculatoare (Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor), Contabilitate și informatică de gestiune (Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică), Drept (Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică) și Pedagogia învățământului primar și preșcolar (Facultatea de Științe ale Educației)”, se precizează în comunicatul USV.

Din totalul absolvenților care au optat pentru studii de licență, la programele de studii universitare fără frecvenţă, în sesiunea de admitere iulie 2016, s-au înscris 202 persoane, ale căror dosare au totalizat 252 de opțiuni.

Numărul candidaților originari din Republica Moldova, cu diploma de bacalaureat obținută în România, este de 17, în timp ce pentru locurile alocate etniei rrome și-a depus dosar un singur candidat.

Numărul candidaţilor înscrişi la masterat a crescut uşor în sesiunea de admitere iulie 2016 faţă de sesiunea iulie 2015

Sursa citată precizează că la programele de masterat s-au înscris 737 candidați români, comparativ cu 679 în anul anterior, iar în ceea ce privește candidații originari din Republica Moldova, în sesiunea iulie au fost depuse 33 de dosare, însumând un total de 87 de opțiuni.

În această sesiune de înscrieri, programele de conversie profesională, aflate pentru al doilea an consecutiv în oferta de admitere, au adus universității 41 de candidați.

“Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava speră într-o bună dinamică a înmatriculărilor, care vor începe mâine, 26 iulie, și se vor derula până pe 29 iulie, când vor fi publicate rezultatele finale. Menționăm că neînmatricularea conduce la pierderea locului obținut în urma concursului de admitere”, se arată în comunicatul de presă.

USV mai precizează că la mai multe programe de licență, candidații admiși pe locuri cu taxă pot beneficia în anul I de studiu de burse speciale reprezentând 75 la sută, 50 la sută și 25 la sută din taxa de școlarizare.

“De precizat, însă, că după anul I de studiu, studenții care au ocupat un loc cu taxă pot beneficia de alocație bugetară. Lista studenților care ocupă un loc fără taxă se reface la începutul fiecărui an universitar în urma rezultatelor obținute”, se menţionează în comunicat.

A doua sesiune de admitere la USV va avea loc în perioada 5 și 12 septembrie, cu excepţia zilei de duminică, 11 septembrie.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de