126 de contestaţii au fost depuse de candidaţii suceveni după afişarea rezultatelor la Titularizare


Intră acum și în grupul de

Un număr de 126 de contestaţii au fost depuse de candidaţii suceveni după afişarea rezultatelor la Concursul de Titularizare, cele mai multe fiind înregistrate la învăţători şi educatori.

examen

Inspectorul şcolar general adjunct, Cristian Cuciurean a declarat, joi, pentru NewsBucovina că în judeţul Suceava s-au înregistrat 126 de contestaţii depuse de candidaţi suceveni la Concursul de Titularizare, cele mai multe, 27, fiind la învăţători. Cuciurean a spus că alte 19 contestaţii au fost înregistrate la educatori, 18 la limba română, 14 la educaţie fizică, 12 la limba engleză, 8 la istorie, 5 la geografie, câte 3 la franceză, matematică şi religie ortodoxă, două la educaţie muzicală şi câte una la educaţie plastică, biologie, chimie, confecţii textile, consiliere psihopedagogică, construcţii, economic-poştă, fizică, TIC, kinetoterapie, psihopedagogie specială şi silvicultură.

Reamintim că un profesor sucevean a fost notat cu 10 la proba scrisă la matematică din cadrul Concursului de Titularizare din acest an, 197 de cadre didactice au obţinut note între 7 şi 10, alte 194 de cadre didactice au luat note între 5 şi 7, în timp ce 154 de profesori au obţinut note sub 5.

La concursul de Titularizare din acest an s-au înscris 657 de cadre didactice sucevene, din care 59 au absentat, 50 s-au retras din examen, iar un candidat care susţinea proba scrisă la educaţie fizică şi sport a fost eliminat din examen fiind depistat cu telefonul mobil asupra sa.

Astfel, un număr de 547 de teze din judeţul Suceava au fost trimise centrelor de evaluare stabilite de MENCŞ.

La concursul de Titularizare din acest an au fost scoase la concurs 603 posturi didactice/catedre vacante/rezervate, din care 94 sunt titularizabile, având o viabilitate de cel puţin patru ani, iar 509 posturi au o viabilitate mai mică de patru ani.

Rezolvarea contestațiilor este prevăzută pentru perioada 29 iulie și 1 august 2016, iar afişarea rezultatelor finale va avea loc în data de 3 august 2016.

Reamintim că la concursul de Titularizare din anul 2015, în judeţul Suceava au fost scoase la concurs 467 de posturi în învăţământul preuniversitar, din care doar 63 erau titularizabile, având o viabilitate de minimum patru ani, iar restul aveau o viabilitate sub patru ani.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de