Poarta de handbal de la Scoala nr.3 din Radauti a cazut peste un adolescent


Intră acum și în grupul de

O poarta de handbal, de pe terenul de sport al Scolii nr.3 Radauti a cazut peste un baiat de 16 ani din localitate, acesta fiind transportat la Spitalul Judetean Suceava. Directorul Scolii generale nr.3 Radauti, Ilie Romaniuc, a mentionat ca accidentul s-a produs luni, în jurul orei 15, când la scoala nu era nimeni, fiindca elevii sunt în vacanta inter-semestriala iar dimineata a fost teza la testele nationale speciale. „Un copil l-a vazut si a dat telefon la Politie, de unde a venit un echipaj si l-a luat. Altceva nu mai stiu, nu era elev la noi, nici nu stiu daca era elev”, a precizat Ilie Romaniuc.

Seful ISJ Suceava Petru Carcalete a declarat marti ca a fost informat despre accident de directorul scolii respective. „S-a agatat de o poarta de handbal pâna ce a scos-o din ciment. Nu era o poarta libera, era fixata în teren. Poarta a cazut pe el si a ajuns de urgenta la spitalul din Suceava”. a spus Petru Carcalete, adaugând ca verificarea starii portilor si a aparatelor de pe terenul si din salile de sport intra în obligatia profesorilor de sport, iar daca nu sunt „în regula” acestia  trebuie sa anunte conducerea scolii respective sa ia masuri. 


Intră acum și în grupul de