Tânăr din Horodnic de Sus mort, după ce s-a răsturnat cu mopedul în șanț și s-a lovit puternic la cap


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 26 de ani din comuna suceveană Horodnic de Sus a decedat după ce s-a răsturnat într-un șanț cu mopedul pe care îl conducea deși nu avea permis, lovindu-se puternic la cap.

FOTO: http://wncn.com/
FOTO: http://wncn.com/

Potrivit Poliției Județene Suceava,  accidentul s-a petrecut marți cu puțin înainte de miezul nopții.

Bărbatul, ce nu purta cască de protecție, conducea un moped neînregistrat pe DC 46, din comuna Horodnic de Sus, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns într-un șanț, lovindu-se cu capul de temelia gardului unui imobil.

Din accident, a rezultat decesul conducătorului mopedului.

”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”ucidere din culpă”, ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere” și ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural”, arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de