Consiliul Județean Suceava și Consiliul Regional Cernăuți se vor întruni în ședință comună la Suceava


Intră acum și în grupul de

La Suceava se va desfășura în data de 21 octombrie a.c., ședința comuna a Consiliul Județean Suceava și Consiliul Regional Cernăuți, în cadrul căreia vor fi dezbătute mai multe proiecte comune transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transporturi, mediului de afaceri, situații de urgență, sau de cooperare în domeniul educației și sănătății.

sedinta CJ Suceava, Flutur, Seredenciuc, Marian Nita (2)

Consilierii județeni suceveni vor supune, miercuri, la vot un proiect de hotărâre inițiat de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, privind alocarea sumei de 18.000 de lei pentru organizarea acestei ședinței comune.

Flutur menționează că de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Suceava a avut mai multe întâlniri cu partenerii ucraineni, din Administrația Regională de Stat și ai Consiliului Regional Cernăuți, în cadrul carora, printre altele, s-a propus organizarea la Suceava, în luna octombrie, a unei ședințe comune în cadrul căreia se vor dezbate mai multe probleme de interes reciproc.

Totodată, în 18 august, Flutur a participat în punctul de trecere a frontierei Siret-Porubnoe, la o întâlnire de lucru de pregătire a ședinței comune în  cadrul căreia s-au stabilit teme de dezbatere ale ședinței comune.

Potrivit acestuia, cele două consilii vor discuta proiecte privind dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere de transport, cooperarea dintre județul Suceava și regiunea Cernăuți în domeniul educațional inclusiv universitar, dezvoltarea serviciilor de sănătate în zona transfrontalieră Suceava – Cernăuți,  dezvoltarea mediului de afaceri, cooperarea în domeniul situațiilor de urgență, conservarea și promovarea patrimoniului cultural, descentralizarea, în contextul în care regiunea Cernăuți se află în plin proces de reformă administrativă, dar și dezvoltarea cooperării în cadrul Euroregiunii „Prutul de Sus”. (N.B.)

 


Intră acum și în grupul de