Fotbal, Liga a III-a : Vin vedetele la Cetatea……


Intră acum și în grupul de

Presedintele Cetatii Suceava, Dumitru Moldovan, a ajuns sâmbata la un acord cu omologul sau de la Politehnica Iasi în priviinta cedarii jucatorilor Cristian Pandele, Adrian Caragea si Dorel Bernard la formatia de pe Areni.

Astfel, Pandele si Caragea vor fi împrumutati la Cetatea pentru urmatorii doi ani, clubul sucevean având prima optiune în cazul unui transfer definitiv. „Venirea celor doi fotbalisti la Cetatea este un castig pentru noi. Negocierile cu domnul Sorin Boca au fost relativ scurte, tinând cont de relatiile foarte bune pe care le avem cu cei din conducerea Politehnicii. Sa ne reamintim ca în momentul promovarii noastre în liga secunda, cei din Iasi ne-au dat nu mai putin de 8 jucatori. Sper ca Pandele si Caragea sa confirme pe Areni. Actele necesare transferurilor la Suceava le vom definitiva miercuri, dupa amicalul cu Poli Iasi.” a declarat oficialul Cetatii Suceava, Dumitru Moldovan. 


Intră acum și în grupul de