O nouă discuție la Prefectura Suceava privind neclaritățile privind formularul 088 privind înregistrarea firmelor în scop de TVA. O parte dintre probleme au fost transmise forurilor superioare


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a organizat, marți, la solicitarea Uniunii Generale a Industriaşilor din România – Filiala „BUCOVINA”, o a doua şedinţă a Comisiei de Dialog Social, având ca temă de discuţie – introducerea Formularului 088 prin Ordinul 3841/2015 al Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală, măsură ce a generat mari dificultăți în procedura înregistrării sau reînregistrării în scopuri de TVA a agenților economici.

sedinta-dialog-social-prefectura-1

La întâlnire au participat reprezentanții Instituției Prefectului, președintele Consiliului Județean, domnul Gheorghe Flutur, vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Viorel Seredenciuc, reprezentanţii Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, Direcției Antifraudă Fiscală Suceava, Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Federației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Suceava, CECCAR Suceava, agenți economici, cât şi preşedintele și vicepreședintele UGIR filiala „Bucovina” Suceava, respectiv domnul Ovidiu Ilisei și expertul contabil  Filip Șerban (CECCAR).

În cadrul ședinței, au avut loc discuții tehnice, reprezentanții UGIR Suceava ridicând probleme puctuale, solicitând totodată modul de soluționare la câteva cazuri concrete din activitatea agenților economici.

Unele probleme și-au găsit răspunsul în timpul ședinței, altele au fost preluate și urmează a fi transmise forurilor superioare.

(N.B.)


Intră acum și în grupul de