Informare meteo de ploi, vânt puternic și ninsori la munte, până joi la amiază


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zona montană, care a intrat în vigoare marți, la ora 14.00 și va fi valabilă până joi, la ora 12.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În jumătatea de sud va ploua mai ales sub formă de aversă, se pot semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, în special în Muntenia și Dobrogea, 40…50 l/mp.

În cursul nopții de miercuri spre joi, trecător, în Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte.

trecere pietoni, umbrela, ploaie, pietoni (1)
Vântul va prezenta intensificări în sud-estul teritoriului, unde viteza la rafală va depăși temporar 55…60 km/h.

La munte vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă și mai ales în zona înaltă rafalele vor fi de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.


Intră acum și în grupul de