De Ziua Națională, drapelul României va flutura pe cele patru vârfuri care delimitează Țara Dornelor




A devenit o tradiție pentru salvamontiștii din Vatra Dornei ca de Ziua Națională a României să înalțe tricolorul pe cele patru vârfuri care delimitează Țara Dornelor.

Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a declarat că și în acest an, va fi organizată o astfel de acțiune, arătând că pentru vârfurile Pietrosul-Călimani și Omu-Suhard, unde accesul este dificil, plecarea se face cu o zi înainte și se înnoptează la cort.

El a arătat că pentru această urcare sunt acceptați doar salvamontiștii, în timp ce pentru vârful Pietrosul Bistriței vor putea fi luați alături de salvamontiși alți patru alpliniști echipați corespunzător.

Pentru traseul cel mai facil, cel spre Vârful Giumalău, pot veni cât mai multe persoane dornice de o astfel de experiență, dar care sunt echipate de iarnă, a precizat Ariciuc, care a menționat că există posibilitatea ca în acest an, pentru cei care au la dispoziție puțin timp, în special pentru localnici, să fie arborat un steag și pe Vârful Runc din Vatra Dornei.

steaguri-1-dec

Potrivit șefului Salvamont Vatra Dornei, prima acțiune prin care au fost arborate, de Ziua Națională, steagurile tricolore, a fost în anul 2013, când drapelele au fost înălțate pe Vârful Giumalău, Vârful Omu-Suhard, Vârful Pietrosul Călimani, Vârfu Pietrosul Bistriței și pe Vârful Ineu.

El a spus că la acea acțiune au participat 78 de alpiniști, fiind cea mai mare prezență, ținând cont și că vremea a fost favorabilă.

Ulterior, în anii 2014 și 2015 salvamonitiștii din Vatra Dornei s-au limitat să arboreze drapelul național de 1 Decembrie doar pe cele patru vârfuri care delimitează Țara Dornelor, a mai arătat Ariciuc. (N.B.)

 

loading...