Șofer băut din Siret s-a ascuns de polițiști după un imobil. El fusese urmărit în trafic și a provocat o tamponare, dar și-a continuat fuga




Un șofer de 22 de ani din orașul Siret a fost urmărit de polițiști pe străzile orașului și s-a ascuns după un imobil după ce a provocat și o tamponare în încercarea sa de a scăpa de polițiști.

Politia masina (10)

O patrula de siguranță publică din cadrul Poliției Orașului Siret a solicitat, duminică dimineața,  șoferului unui autoturism care se deplasa sinuos în apropierea sensului giratoriu existent la intersecția străzilor Lațcu Vodă, Carpați și Mihai Teliman.

Șoferul  a refuzat să oprească și și-a continuat deplasarea pe străzile Carpați și Primăverii, iar la intersecția cu strada Mioriței, din cauza neadaptării vitezei, a acroșat un autoturism care staționa regulamentar.

Deși a suferit avarii la partea din față, șoferul și-a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 300 metri și s-a ascuns ulterior  în spatele unui imobil de pe respectiva stradă, loc în care a fost identificat de către polițiști.

Șoferul, un localnic de 22 ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.(N.B.)

loading...