De Crăciun, polițiștii suceveni au depistat doi urmăriți internațional, zece național și au fost găsiți și opt copii dați dispăruți




Polițiștii suceveni au acționat în ultimele zile pentru depistarea unor persoane date în urmărire ținând cont de informaţiile deţinute  Serviciului de Investigaţii Criminale privind posibilitatea întoarcerii în această perioadă din străinătate a unor persoane urmărite.

În acest condiții, poliţiştii au organizat o acţiune pentru localizarea şi reţinerea persoanelor urmărite, dar şi în vederea identificării minorilor dispăruţi.

Astfel, în perioada 21-25 decembrie poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava și formațiunile teritoriale de profil au organizat și executat o acțiune pe raza județului, pe linia depistării persoanelor urmărite în temeiul legii.

În cadrul acţiunii au fost puse în executare 5 mandate şi sentinţe penale și de asemenea, au fost depistate 12 persoane, din care 10 urmărite la nivel naţional și 2 urmărite la nivel internaţional de alte state.

Totodată, având în vedere perioada rece a anului şi vulnerabilităţile la care sunt expuşi minorii care pleacă în mod voluntar de la domiciliu, în cadrul acţiunii s-a acordat o atenţie deosebită şi identificării minorilor dispăruţi.

Astfel, în urma activităţilor investigative şi de căutare au fost identificaţi şi predaţi familiilor sau responsabililor legali opt minori dispăruţi.

Poliția Suceava arată că polițiștii Biroului Investigații Criminale Rădăuți și ai Secției 3 Poliție Rurală Marginea, au identificat pe raza comunei Volovăț, doi bărbați urmăriții, unul condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier și celălalt condamnat la 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Cei doi au fost reținuți, escortați și încarcerați în Penitenciarul Botoșani.(N.B.)

loading...