Pasagera din dreapta a decedat, dupa ce masina in care se afla s-a izbit de mai multi copaci


Intră acum și în grupul de

O femeie de 31 de ani, din municipiul Suceava a decedat dupa ce autoturismul în care se afla s-a izbit de mai multi copaci. Potrivit ISU „Bucovina Suceava, sâmbata seara la ora 22.26, modulul SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Suceava a intervenit la accidentul rutier în care a fost implicat un autoturism VW Vento, condus de catre Mihai Sorin C., în vârsta de 29 ani, si în urma caruia, pasagera din dreapta-fata, Florentina C, în vârsta de 31 ani a decedat. Conducatorul auto a fost transportat la Spitalul Judetean Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc în interiorul localitatii Mazanaiesti, pe drumul judetean DJ 209C. Sorin C., din municipiul Suceava, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 2002, în timp ce conducea autoturismul marca VW Vento, datorita vitezei, la efectuarea unui viraj la stânga, a pierdut controlul directiei, iesind în afara partii carosabile, izbindu-se de mai multi copaci de pe marginea drumului.

Conducatorul auto nu purta centura de siguranta, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.   


Intră acum și în grupul de