Moarte suspecta pe str. Jean Bart


Intră acum și în grupul de

Desi a acrosat usor cu motoscuterul o autoutilitara, un barbat din Mitocu Dragomiornei a decedat dupa împactul cu solul. Potrivit IPJ Suceava, vineri, în jurul orei 15.40, pe str. Jean Bart, din municipiul Suceava, V. Vasile, în vârsta de 62 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, pensionar, în timp ce conducea mopedul marca „Italjet” circulând în rampa, din motive necunoscute s-a dezechilibrat, acrosând usor autoutilitara marca „Ford Transit” condusa regulamentar din sens opus de L- Vasile, în vârsta de 38 de ani, din comuna Calafindesti, posesor al permisului de conducere categoriile B, C+E, din anul 1990, cazând pe carosabil si decedând.

Politistii suceveni spun ca, în urma verificarii cadavrului de catre echipajul SMURD, nu au fost constatate leziuni corporale, pâna în prezent nestabilindu-se cu certitudine cauza decesului, aceasta urmând a fi stabilita cu ocazia efectuarii necropsiei.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar victima purta casca de protectie si avea atestat pentru condus mopede.    


Intră acum și în grupul de